Radiologie dentară

Pentru rezolvarea unor urgențe prin stabilirea unui diagnostic corect clinica noastră dispune de aparate de radiologie dentară panoramică, retroalveolară și tomografie computerizată cu fascicul conic.

RADIOLOGIE DENTARĂ BUCUREȘTI

Pentru rezolvarea unor urgențe prin stabilirea unui diagnostic corect, că și în situația realizării unui plan de tratament, clinica noastră dispune de aparate de radiologie dentara panoramica, retroalveolara și tomografie computerizată cu fascicul conic (CBCT). Am considerat absolut necesară această dotare atât pentru completarea actului medical, cât și pentru a veni în sprijinul pacienților care nu sunt astfel nevoiți să se deplaseze pentru realizarea unor radiografii.

Aparatele radiologice sunt de ultima generație, fiind o aparatură digitală ale carei principale beneficii sunt:

  • reducerea cu pana la 80%-85% a dozelor de radiație comparativ cu sistemul clasic de radiografie;
  • timp de expunere mai scurt;
  • obținerea de informații în timp real
  • prelucrarea și arhivarea imaginii obținute;

Posibilitatea prelucrării imaginii pe calculator este unul dintre avantajele pe care imagistica digitală le are asupra filmului convențional. Producătorii includ în software-ul programelor o gamă diversificată de metode de procesare, printre care: modificarea contrastului, inversarea tonurilor de gri, colorarea artificială, realizarea de măsurători etc. Majoritatea senzorilor digitali existenți în prezent pe piață au o rezoluție a imaginii net superioară filmului convențional. Aceasta înseamnă că pe radiografiile digitale, medicul poate identifica informații care nu ar fi fost vizibile pe un film convențional.

Radiografia dentară retroalveolară poate vizualiza 2-3 elemente dentare și oferă detalii nedecelabile la examenul clinic, cum ar fi afecțiuni parodontale, leziuni carioase în stadii incipiente, recidive ale cariilor, prezența cariilor secundare marginale, chisturi, granuloame, fracturi.

În tratamentul endodontic la microscop se pot realiza, atunci când este cazul, radiografii retroalveolare cu incidente diferite pentru a vizualiza canale suplimentare sau a verifica detalii anatomice. De asemenea se realizează radiogafii retroalveolare de control după tratamentul endodontic pentru a verifica calitatea și corectitudinea obturației.

Radiografia dentară panoramică oferă o imagine a întregului aparat dento-maxilar putând vedea patologii osoase – chisturi , tumori, dinți incluși – sinusurile maxilare, articulațiile temporo-mandibulare, fosele nazale, traseul anumitor nervi. Toate aceste date sunt extrem de importante pentru că nu pot fi detectate la un examen clinic. Doar astfel se poate pune un diagnostic corect și oferi soluția unui tratament corespunzător cu rezultate cât mai bune și predictibile. Deși pare și este o investigație complexă, cantitatea de radiații este extrem de mică.

RADIOGRAFIILE DENTARE LA COPII

În cazul copiilor, razele X pot fi folosite pentru supravegherea dinților care erup, permițând medicului dentist pedodont diagnosticarea problemelor și întocmirea planului de tratament stomatologic. Dacă problemele dentare sunt identificate și tratate încă din stadiu incipient, tratamentele ulterioare sunt mult mai confortabile pentru copilul dumneavoastră și, în același timp, mai ieftine.

Academia Americană a Dentiștilor Pediatri recomandă examinarea cu Raze X la fiecare 6 luni pentru copiii cu risc mare de apariție a cariilor. Stomatologii pediatri sunt foarte preocupați de minimalizarea expunerii pacienților la radiații. În condițiile de siguranță actuale, cantitatea de Raze X primite în urma unei examinări este foarte mică, iar riscul este neglijabil. Pe scurt, radiografia dentară reprezintă un risc mult mai mic decât o problema dentară neidentificată și netratată.

DOZE DE RADIAȚII

Unitatea de măsură pentru dozele de radiații care ajung în organism este « milisievert » (mSv). Experţii Colegiului American de Radiologie și ai Societății de Radiologie din America de Nord apreciază că doza maximă admisă de radiații acumulate pe durata unui an nu trebuie să depasească 20 mSv. Dintre toate investigațiile cu Raze X, radiografia dentară este cel mai puțin iradiantă, doza de radiații emise fiind de numai 0,02 mSv.

Sursa de radiațiiDoza

Radiografie dentară0,02 mSv

Mamografie1-2 mSv

CT toracic sau pelvis4-8 mSv

CT complet10-12 mSv

Radiații din mediu3 mSv/an

* Doza maximă admisă: 20 mSv/an.
Surse: American College of Radiology, Radiological Society of North America, American Association of Physical Medicine.

Prețuri

CT IN SCOP ENDODONTIC/DINTE400 LEI

CT PARȚIAL MAXILAR350 LEI

CT PARȚIAL MANDIBULA350 LEI

CT MAXILAR450 LEI

CT MANDIBULA450 LEI

CT TOTAL MANDIBULA+MAXILAR600 LEI

OPG+TELERADIOGRAFIE PROFIL200 LEI

RADIOGRAFIE DE CONTROL30 LEI

RADIOGRAFIE PANORAMICĂ150 LEI

RADIOGRAFIE RETROALVEOLARĂ50 LEI

SET ORTODONTIC210 LEI

TELERADIOGRAFIE PROFIL120 LEI

Programează-te acum!

Te așteptăm cu servicii personalizate.