Inhalosedare

INHALOSEDAREA RECOMANDATĂ ATÂT COPIILOR, CÂT ŞI ADULŢILOR

Inhalosedarea este o tehnică care folosește un amestec de oxigen și gaz sedativ (numit oxid de azot sau, de obicei, gaz de râs sau gaz ilariant) pentru a ajuta pacientul să facă față fricii și anxietății dentare și să coopereze cu tratamentul stomatologic.

Este sigură inhalosedarea dentară?

Inhalosedarea dentară este remarcabil de sigură și este rareori asociată cu efecte adverse. Sedarea prin inhalare utilizează o combinație de oxid de azot (N2O) și oxigen (O2) și este descrisă ca fiind “cea mai ideală experiență sedativă clinică”.

Oxidul de azot este un agent sedativ sigur și eficient care în combinație cu oxigenul, este inhalat printr-o mască mică care se potrivește peste nas pentru a ajuta pacienții să se relaxeze.

În timpul inhalosedării, pacienții vor putea auzi și vor putea răspunde la orice solicitări sau îndrumări pe care medicul dentist le poate avea. Fiecare pacient simte diferit efectele acestei procedurii și de obicei, la înceutul acesteia, apare o senzaţie uşoară de furnicături la nivelul braţelor şi picioarelor și este urmată de o stare de bine, o senzaţie de relaxare şi detaşare. Efectele oxidului de azot se consumă imediat după eliminarea măștii.

Ce pacienți pot opta pentru inhalosedare?

În general, pot opta toții pacienții cu un nivel ridicat de anxietate care îi împiedică să coopereze pe toată durata desfășurării tratamentului stomatologic.

Acest tip de sedare este recomandat atât adulților, cât și copiilor care par să se bucure de întreaga experiență și așteaptă cu nerăbdare vizitele la medicul dentist.

Sedarea prin inhalare poate fi foarte utilă atunci când există o problemă de reflex faringian. De asemenea, este recomandată și anumitor pacienți cu nevoi speciale care au capacități limitate de a face față îngrijirii dentare.

Care sunt avantajele inhalosedării dentare?

Electele inhalosedării sunt rapide și apar în decurs de 2-3 minute. Cu N2O, este facilă administrarea unor doze incrementale până când se obține acțiunea dorită (acest lucru se numește “titrare”), iar administratorul are control absolut asupra acțiunii medicamentului, prevenind posibilitatea supradozei accidentale.

Procedura de inhalosedare poate fi modificată în orice moment, permițând persoanei care administrează gazul să crească sau să scadă profunzimea sedării, spre deosebire de alte tehnici de sedare.

Tehnica nu implică utilizarea unei injecții, un aspect deosebit de important pentru pacienții care suferă de ”aichmofobie”, frica de ace sau înțepături.

Nu există efect de “mahmureală” – gazul este eliminat din organism în 3-5 minute după oprirea alimentării cu gaz. Recuperarea este extrem de rapidă, iar pacienții adulți pot conduce în siguranță acasă și fără escortă.

Inhalosedarea este o procedură dentară foarte sigură deoarece nu este metabolizată într-o măsură semnificativă și, prin urmare, poate fi utilizată la majoritatea pacienților.

Înainte de fiecare procedură, se va efectua un examen medical complet pentru a vedea dacă pacientul este pregătit să utilizeze inhalosedarea dentară.

Dacă dorești să afli mai multe detalii despre inhalosedare, programează-te pentru o consultație la clinica Velvet Dental București, clinică stomatologică premium dedicată excelenței.