In cadrul acestui articol vom incerca sa raspundem cat mai clar posibil intrebarilor celor mai frecvente venite din partea pacientilor nostri:

Care este avantajul implantului dentar si de ce sa optez pentru aplicarea unui astfel de dispozitiv ?

Implantul dentar reprezinta solutia cea mai viabila in prezent pentru inlocuirea unuia, sau mai multor dinti absenti. Studiile clinice arata ca durata de viata este de minim 15 ani si nu mai presupune slefuirea dintilor vecini sanatosi pentru a realiza o punte, cum se obisnuia dupa tehnica clasica.

Este dureroasa interventia de inserare a unui implant ?

Nu este dureroasa. In general, interventia se realizeaza sub anestezie locala si trebuie perceputa ca procesul invers extractiei. La extractie se indeparteaza un element dentar, la implant se aplica unul.  In anumite cazuri speciale, precum interventii invazive cu numar mare de implanturi dentare aplicate si pacienti deosebit de anxiosi, se poate realiza si sedare pe vena ca adjuvant pentru anestezie locala.

Dupa interventie este dureros ?

Dupa interventie, pacientul primeste tratament la domiciliu cu analgezice si anti-inflamatoare astfel incat atunci cand interventia este pe o zona limitata nu exista niciun fel de durere. Cand interventia se intinde pe o zona mai mare poate exista un oarecare disconfort in postoperator in primele 3 zile asociat cu umflarea zonei. Gheata aplicata local pe exterior, la tegument, are efect foarte benefic in primele 24 ore.

Cat dureaza inserarea unui implant?

Interventia poate dura de la jumatate de ora pana la aproximativ 2 ore, atunci cand vorbim de reabilitari complexe ce implica tehnici speciale cu aditie de os, cu multiple implanturi realizate in aceeasi sedinta.

Dupa interventie se poate continua activitatea sociala obisnuita ?

Pacientul isi poate relua activitatea cotidiana de multe ori si in aceeasi zi dupa interventie. Numai in ceea ce priveste activitatea sportiva puteam vorbi de o contraindicatie. Aceasta din urma nu este permisa, intrucat poate sa apara sangerarea, zona de interventie se poate umfla mai tare, se poate deschide operatia si pot aparea complicatii.

In rest, activitata cotidiana la lucru, intalnirile cu prietenii si plimbarile usoare nu reprezinta o contraindicatie. In cazul unor interventii mai complexe cum ar fi aditiile de os cu grefa in sinusul maxilar, sunt de evitat scufundarile subacvatice si zborurile trans-atlantice in primele 2 luni de la interventie. Presiunea negativa puternica care apare poate deplasa grefa.

Dupa operatie, implantul dentar este vizibil ?

In marea majoritate a cazurilor, implantul nu este vizibil imediat dupa interventie. Sunt insa cazuri in care cantitatea de gingie este foarte redusa si nu se reuseste acoperirea in totalitate a surubului din implant si acest poate ramane partial sau total vizibil. Acest aspect nu reprezinta o problema find si un functie de preferintele medicului.

Avand in vedere ca implantul inlocuieste radacina dintelui, dupa cat timp se poate aplica partea coronara ?

In mod obisnuit implantul introdus in os are nevoie de 3 luni de la momentul interventiei pana cand i se poate aplica partea coronara. Exista si situatii diferite cand s-a recurs la aditii osoase si atunci timpul necesar intergrarii implantului cu osul sa fie prelungit; poate sa difere in functia de zona unde s-a aplicat grefa, de tipul acesteia, de alte patologii prezente sau nu la locul interventiei. Acest aspect va fi decis insa de medicul chirurg la finalul interventiei si va fi comunicat pacientului. Nu in ultimul rand, exista anumite tipuri de implanturi cu o suprafata tratata special ce permite o integrare mai rapida, sub intervalul obisnuit de 3 luni.

Sunt necesare analize speciale ?

Pentru ca interventia de implantologie sa decurga in conditii optime si fara complicatii este necesar un set minin de analize uzuale: hemoleucograma completa, calciu, potasiu, timpul de sangerare si coagulare, VSH, INR, hepatita (B,C), HIV si transaminazele.

In cazul pacientilor cu probleme de sanatate majore sau care iau tratament pentru anumite afectiuni genetice ori in curs, medicul chirurg poate solicita si alte investigatii.

Oricine este candidat pentru interventia de implantologie ?

Odata cu avansarea tehnicilor moderne de anestezie si a tretamentelor pentru diverse afectiuni, sunt tot mai rare cazurile cand pacientul nu poate fi supus interventiei de implantologie.

Exista insa afectiuni care contraindica cel putin pe moment operatia sau temporizarea acesteia dupa alte investigatii amanuntite. Dintre cele mai importante,  putem mentiona: cardiopatia ischemica decompensata, hipertensiunea arteriala majora decompensata,insuficienta hepatica, insuficienta renala, nervoasa afectiunile hemoragipare (cuagulopatii, trombocitopenii etc), cocaino dependenti, starea de oboseala fizica sau nervoasa accentuata, deprimarea psihica accentuata.

Care este rata de succes a implantului dentar ?

  • Literatura de specialitate din 1975 si pana astazi, arata o rata de supravietuire minima a implanturilor timp de 12-15 ani. Perioada aceasta se poate atinge numai daca sunt indeplinite anumite conditii atat din partea medicului cat si a pacientului: interventie realizata sub sterilitate maxima, folosirea materialelor de top si a tehnicilor brevetate in protocoalele si manualele de specialitate recunoscute international si atestate; in cazul pacientilor putem vorbi despre: ingrijirea corespunzatoare a implanturilor, igiena foarte buna, detartraje minim din 6 in 6 luni, prezentarea la controale frecvente de 2 ori pe an si realizarea de radiografii de control precum si folosirea corespunzatoare a dispozitivului implantar.
  • Exista insa si situatii cand implanturile sunt prezente inca in cavitatea bucala dupa 25 ani de utilizare.

Cand se considera reusit un implant dentar ?

In opinia noastra, un implant se considera reusit daca a avut o functionalitate pe arcada de minim 1-3 ani de la momentul inserarii. Eventuale complicatii care pot aparea in aceasta perioada, trebuie investigate in detaliu si diagnosticate corect.

Care sunt complicatiile implantului dentar ?

In urma interventiei de implantologie pot aparea anumite complicatii specifice oricarui tip de interventie chirrurgicala. Acestea implica:

  • infectii si/sau supuratii ale spatiilor perimaxilare, posibile fracturi osoase, lezarea dintilor vecini, fracturi si/ sau fisuri ale implantului si fibro sau neintegrarea implanturilor.

Toate acestea insa pot fi prevenite si interventia poate fi extrem de simpla, fara nicio complicatie, daca pacientul se adreseaza unui serviciu de chirurgie orala cu personal competent, cu experienta in domeniu  ce foloseste materiale si intrumentar atestat si de ultima generatie.

Ce se intampla daca se constata esecul implantului ?

In cazul in care unul sau mai multe implanturi esueaza, acestea trebuie indepartate. Ulterior, se asteapta o perioada de minim 2 luni pentru vindecarea si remineralizarea osului in zona respectiva. Dupa aceasta perioada medicul va face evaluari imagistice ulterioare pentru a stabili daca poate aplica un nou tip de implant sau sunt necesare aditii osoase in prealabil.

Ce marca, tip de implant sa aleg ? Ce diferente pot fi ?

In ceea ce priveste alegerea tipului de implant, as putea spune ca cel mai important este sa alegeti specialistul portivit care ulterior va poate explica diferentele si particularitatile diferitelor tipuri de implanturi. De asemenea in urma tomografului va poate directiona catre un anumit tip de implant potrivit cazului clinic dumnevoastra.

Legat insa de marca, un sfat general valabil, ar fi sa alegeti un sistem cu expertiza in domeniu si studii clinice in spate pe o perioada de minim 10-15 ani si sa va interesati care sunt primii 5 producatori mondiali din punct de vedere al meterialelor folosite si procesului manufacturier.  Un implant de proasta calitate si cu componente ce nu prezinta o calitate sau o garantie a materialului din care sunt realizate se soldeaza cu esec.

In afara de implanturile din titan, mai exista si alte materiale din care pot fi realizate?

In prezent, tehnologia de realizare a implanturilor dentare si materialele folosite au evoluat foarte mult. Suprafetele de contact cu osul sunt din ce in ce mai avansate si timpi operatori s-au redus substantial.

In marea lor majoritate implanturile sunt realizate din titan in proportie de 97-98 % si alte aliaje precum aluminiu,  vanadiu,  zirconiu. Aceste elemente adaugate confera rezistenta,  elasticiate si o intergrare  superioara, implantului.  Cu cat procentul de titan este mai ridicat cu atat calitatea implantului creste. De asemenea, tipul de titan din care sunt realizate este extrem de important.

In prezent exista un numar extrem de mic de producatori care prezinta pe piata un implant integral din ceramica.

Acesta este insa numai de cativa ani pe piata si din punctul nostru de vedere, se necesita o perioada de studii clinice de minim 10 ani care sa-i ateste succesul pe termen lung.

Ce tipuri de implant dentar avem la Velvet Dental?

Dr. Radu Colteanu – Medic specialist Chirurgie Orala si Implantologie