Aparat dentar de contenție – retainer

Aparatul dentar fix de contenție se aplică imediat după ce a fost îndepărtat aparatul dentar, punându-se în spatele dinților frontali.

Aparat dentar de contenție – retainer

Aparatul dentar fix de contenție se aplică imediat după ce a fost îndepărtat aparatul dentar, punându-se în spatele dinților frontali.

    Programează-te

    0722 453 012
    0722 453 012

      Programează-te

      Aparat dentar de contenție – retainer

      Ce este un retainer?

      Pentru a înțelege ce este un retainer, considerăm indicat să arătăm înainte de toate care este utilitatea lui. Astfel, un retainer are rolul de prevenție și de stabilizare a dinților după ce aparatul dentar a fost îndepărtat.

      Din punct de vedere tehnic, retainerul se va aplica pacientului după ce acestuia i-a fost luată amprenta dinților. În general, retainerul sau aparatul de contenție se aplică în aceeași ședință în care s-a îndepărtat aparatul dentar sau cel târziu în următoarea ședință. Acest lucru depinde dacă retainerul este fix sau mobil. Pentru a avea efecte benefice este indicat să se aplice cât mai repede posibil.

      Din ce este realizat aparatul de contenție?

      Aparatul dentar fix de contenție se aplică imediat după ce a fost îndepărtat aparatul dentar, punându-se în spatele dinților frontali. Pacientul va fi nevoit să aibă grijă să nu provoace desprinderea aparatului. Aparatul fix de contenție este format dintr-o sârmuliță fină, care nu incomodează și cu care pacientul se va obișnui foarte repede.

      În cazul aparatului de contenție mobil, acesta se realizează în laborator, folosindu-se acrilat transparent sau colorat. Se va aplica parțial pe cerul gurii sau pe partea linguală a parodonțiului inferior. La această plăcuță este atașat un arc al cărui rol este de a ține aliniați dinții dinspre fața externă. Plăcuța este adaptată perfect la dinte.

      În ambele cazuri trebuie să țineți cont de necesitatea igienizării continue. Se recomandă igienizarea în cabinet cel puțin o dată la 6 luni. Cât timp sunteți acasă puteți să folosiți ața dentară sau periuțe speciale.

      Există mai multe tipuri de aparate?

      Din punct de vedere tehnic, există două tipuri de aparate, și anume aparatele de contenție fixe și aparatele de contenție mobile.

      Aparatele dentare de contenție fixe sunt cele care nu pot să fie îndepărtate de către pacient, fiind lipite de medic prin aplicarea unui adeziv pe smalțul dintelui, metoda fiind non-invazivă. Acest aparat permite o igienizare ușoară atât de către pacient, cât și de către medic, iar în cazul desprinderii sale, pacientul trebuie să meargă imediat la medic pentru a o lipi din nou.

      Aparatele de contenție mobile sunt cele care prezintă mai multe variante constructive. Retainerul Hawley este o variantă realizată dintr-o parte acrilică și așezat pe bolta palatină, putând fi ajustat să mute dinții continuu cu ajutorul unui arc adaptat la suprafața externă a dinților. Retainerul Zendura este o altă variantă realizată pe bază de presiune, fiind foarte rezistent. Un alt model de retainer mobil este și modelul Essix, în cazul căruia gutiera este realizată pe bază de vacuum, fiind transparentă, comodă și având un aspect similar aparatelor Invisalign.

      Cât trebuie purtate aparatele de contenție?

      În funcție de medicul ortodont, veți auzi diferite păreri în acest sens. Unii vor spune că aparatul dentar trebuie purtat o anumită perioadă, în timp ce alții susțin purtarea acestuia pentru tot restul vieții. Alți medici vă vor îndemna să purtați aparatul de contenție cel puțin aceeași perioadă cât a fost ținut și aparatul dentar.

      Din punctul nostru de vedere, aparatul de contenție trebuie să fie purtat luând în considerare și gravitatea cazului. Mai mult, cele fixe vor rămâne tot timpul pe dinți, în timp ce aparatele de contenție mobile se poartă în fiecare noapte.

      Ce se întâmplă în cazul în care nu se folosește aparatul de contenție?

      Riscul de recidivă a dinților este foarte crescut în cazul în care pacientul nu poartă aparatul de contenție. Se întâmplă adeseori ca dinții să se miște, iar pacientul să simtă durere purtând aparatul, ceea ce îl va face să renunțe la el. Există riscul de recidivă și dacă perioada de utilizare va fi mai mică decât cea recomandată.

      Pentru a scădea riscul de apariție a durerii dinților, este indicat să se aleagă contenția mobilă care să fie purtată în fiecare noapte.

      Prețuri

      CONSULTAȚIE SPECIALIST 180 LEI

      DISCUȚIE PLAN DE TRATAMENT 100 LEI

      CONSULTAȚIE + FOTOGRAFII 200 LEI

      INTERPRETARE DOSAR ORTODONTIC 150 LEI

      FOTOGRAFII ORTO 100 LEI

      MODELE DE STUDIU / SCANARE INTRAORALĂ 150 LEI

      SET ORTODONTIC 210 LEI

      PRINTARE MODELE 3D 200 LEI

      BRACKEȚI METALO-CERAMICI 4300 LEI

      BRACKEȚI METALICI 3300 LEI

      BRACKEȚI CERAMICI 4000 LEI

      APARAT ORTODONTIC METALIC ESTETIC 3800 LEI

      INVISALIGN – FABRICAT ÎN AMERICA / ARCADĂ (2300 EURO) 11000 LEI

      SPARK 10/AMBELE ARCADE 9500 LEI

      SPARK 20/AMBELE ARCADE 14500 LEI

      SPARK 20/ O ARCADĂ 9000 LEI

      SPARK ADVANCE/AMBELE ARCADE 22000 LEI

      APARAT ORTODONTIC SAFIR ARCADĂ 4800 LEI

      APARAT ORTODONTIC LINGUAL INCOGNITO /ARCADĂ–fabricat în Germania 12000 LEI

      APARAT ORTODONTIC SOCIAL SIX/ ARCADĂ 3500 LEI

      easy case 5800 LEI

      medium case 6800 LEI

      complex case 7600 LEI

      BRACKEȚI METALIC 4200 LEI

      BRACKEȚI CERAMICI 4800 LEI

      APARAT ORTODONTIC MOBIL/ ARCADĂ 1500 LEI

      ACTIVATOR 2000 LEI

      BARĂ TRANSPALATINALĂ 600 LEI

      CIMENTARE BUTON LINGUAL 100 LEI

      CIMENTARE INEL MOLAR 80 LEI

      CONTROL LUNAR APARAT ORTODONTIC / ARCADĂ 120 LEI

      CONTROL LUNAR APARAT ORTODONTIC MOBIL/ ARCADĂ 80 LEI

      CONTROL BIMAXILAR APARAT CLEAR-ALIGNER/INVISALIGN 200 LEI

      CONTROL BIMAXILAR APARAT ORTODONTIC INCOGNITO 200 LEI

      CONTROL BIMAXILAR APARAT ORTODONTIC FIX 200 LEI

      DISTALIZATOR 2000 LEI

      DISJUNCTOR 1900 LEI

      DISJUNCTOR PE MINIIMPLANTE 4000 LEI

      DISPOZITIV NANCE 800 LEI

      FLUORIZARE DUPĂ ȚNDEPARTARE BRACKEȚI/ ARCADĂ 100 LEI

      GUTIERĂ CONTENȚIE 350 LEI

      GUTIERA ORTOCLASIC 250 LEI

      GUTIERĂ SET-UP/ ARCADĂ 300 LEI

      GUTIERĂ ATM (ÎNREGISTRARE + GUTIERĂ + SEDINȚE) 2500 LEI

      HEAD – GEAR TRATAMENT ORTODONTIC CU FORȚE EXTRAORALE 2100 LEI

      ÎNĂLȚARE OCLUZIE/ DINTE 50 LEI

      ARC APARAT FIX LINGUAL 100 LEI

      ARC FIZIONOMIC 100 LEI

      ARC NITI / SS 100 LEI

      ÎNLOCUIRE BRACKET CERAMIC 180 LEI

      ÎNLOCUIRE BRACKET METALIC 150 LEI

      ÎNLOCUIRE ARC APARAT FIX LINGUAL 100 LEI

      ÎNLOCUIRE ARC SS CU PINTENI APARAT FIX 90 LEI

      ÎNDEPARTARE APARAT FIX/ ARCADĂ 300 LEI

      MASCĂ FACIALĂ DELAIRE 700 LEI

      MENȚINĂTOR DE SPAȚIU 620 LEI

      ORTHOFORUM 800 LEI

      3M 1500 LEI

      PLACĂ DE CONTENȚIE 600 LEI

      POSITIONER 950 LEI

      PRELUARE CAZ- INVISALIGN 1500 LEI

      PROFILAXIE BRACKEȚI 300 LEI

      REPARAȚIE APARAT ORTODONTIC MOBIL 600 LEI

      RETEINER FIX 450 LEI

      SET UP / DINTE 50 LEI

      TRAINER ORTODONTIC 950 LEI

      TRATAMENT ORTODONTIC DESCOPERIRE DINTE INCLUS 180 LEI

      TRATAMENT ORTODONTIC PREPROTETIC CU MINIIMPLATURI ORTODONTICE 1500 LEI

      TWIN BLOCK 2000 LEI

      ÎNREGISTRARE ARC FACIAL + MONTARE ARTICULATOR 350 LEI

      Programează-te la unul din doctorii noștri.

      Te așteptăm cu servicii personalizate.