Albire dentara

 

 

Tratamentul de albire dentară este unul dintre cele mai solicitate servicii de estetică dentară, acest fapt fiind o reacţie a importanţei tot mai mare pe care societatea contemporană o acordă înfăţişării exterioare. În aceste condiţii nu este de mirare că albirea dinţilor este o procedură solicitată în special de persoanele supuse atenţiei ochiului public.

Aceste tratamente cosmetice diferă în privinţa eficacităţii, costului, durabilităţii şi a efectelor secundare, însă albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen.

Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.

Există câţiva paşi necesari înaintea unui tratament de albire a dinţilor. În primul rând medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul este un bun candidat pentru această procedură: albirea dinţilor nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentară, copiilor până în 16 ani şi persoanelor cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid, nu se recomanda albire la pacientii cu dinti fisurati.

Trebuie să avem în vedere şi faptul că albirea nu are efect asupra coroanelor sau oricărui alt tip de dinte care nu este natural. Dacă aveţi o obturatie de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeţei dentare, nu şi asupra materialului din care e realizata obturatia.

Candidaţii ideli pentru albirea dinţilor sunt persoanele ce prezintă pe dinţi pete gălbui sau maronii cauzate de cafea, ceai, alcool sau medicamente.

Cu cât culoarea dinţilor se îndepărtează de la galben spre vineţiu şi cenuşiu, cu atât petele sunt mai greu de îndepărtat. Dacă vă aşteptaţi ca după tratament să beneficiaţi instantaneu de dantură albă strălucitoare, este posibil să fiţi dezamăgiţi. Albirea presupune deschiderea nuanţei de alb cu câteva grade, rezultatul final depinzând de natura şi gravitatea petelor asupra dintelui, iar obturaţia se poate evidenţia inestetic.

Procedura de albire executată de către medicul stomatolog are cea mai mare eficienţă, deoarece se foloseşte cea mai mare concentraţie de peroxid: până la 38 %. Tratamentul poate dura în jur de 3 şedinţe, iar în urma acestuia pacienţii vor avea dinţi cu până la 3 nuanţe mai albi. Rezultatul albirii durează în medie 2-3 ani, dar se poate repeta după această perioadă.

 

ALBIREA DINTILOR IN CABINET

Tratamentul de albire în cabinetul stomatologic se desfăşoară în modul următor: medicul izolează gingiile pentru a le proteja - cu gel sau baraj de cauciuc (diga) şi aplică gelul cu peroxid pe suprafaţa externă a dinţilor. Apoi se proiectează o lumină specială - leduri sau laser - pe suprafeţele dentare, timp de 30 - 60 minute, finctie de substanta activa. Cea mai eficienta la ora actuala este metoda de albire cu laser Zoom sau albire cu plasma, fiind unul dintre cele mai utilizate sisteme de albire din clinicile din occident. Procedeul consta in trei sedinte de 15-20 minute care se pot realiza in aceeasi zi, metoda fiind cea mai rapida. Un alt sistem de albire eficient este cel ce utilizeaza geluri de albire Opalescence. Cel care se utilizeaza numai in cabinet, are o concentratie crescuta 35%, are actiune rapida, 90 minute si se face sub supravegherea medicului.

Albirea cu laser a dinţilor este considerată a fi cel mai eficient şi mai sigur tratament de albire.

Tratamentele de albire dentară sunt considerate a fi proceduri stomatologice sigure atunci când sunt efectuate corect, de către profesionişti.

 

ALBIREA DINTILOR CU GUTIERE (acasa)

Exista si varianta de gel pentru acasa care are o concentratie mica de 15%, si care se aplica in timpul noptii sau cateva ore pe zi, cu ajutorul unor gutiere, timp de mai multe zile, in functie de rezultatul dorit.

In cazul in care optezi pentru albirea dintilor acasa, iata ce trebuie sa faci:

    • Spala-te riguros pe dinti inainte de aplicarea gelului de albire;
    • Aplica gelul Opalescence in portiunea cea mai adanca a gutierei si catre partea faciala a acesteia. ln zona molarilor, vei folosi o cantitate mai mica de substanta. Aproximativ 1/3 sau 1/2 din cantitatea de gel din seringa va fi suficienta pentru o arcada;
    • Vei fixa gutiera complet si ferm pe dinti;
    • Utilizand o periuta de dinti moale, servetel sau degetul curat, vei indeparta usor excesul de gel care poate depasi marginile gutierei;
    • De obicei, gutiera se poarta cate 8-10 ore pe timpul noptii sau 6 ore in timpul zilei.
    • Periaza dintii si clateste bine, astfel incat sa nu ramana gel pe dinti si in gutiera.

Tratamentul dureaza 7 zile.

 

ALBIREA ENDODONTICA

De asemenea dispunem si de albirea endodontica care se realizeaza numai in clinica, pe dinti devitali (dinti fara nervi).

Un dinte tratat endodontic care s-a colorat mai poate fi albit ?

Da! Procedeul se numeste si albire interna si se realizeaza in mai multe sedinte. In prima sedinta se va indeparta toata plomba coronara pana la tesut dentar sanatos, se va sigila obturatia de canal cu un ciment sau compozit si se va introduce in cavitatea coronara gelu de albire, dupa care dintele va fi inchis cu un ciment provizoriu. Dupa cateva zile, gelul este indepartat si dintele este restaurat definitiv. Daca este nevoie, gelul poate fi schimbat de 2-3 ori pana la obtinerea unui rezultat satisfacator. Trebuie mentionat totusi ca albirea dentara nu este niciodata garantata, ci ea depinde foarte mult de structura dentara si de pigmentii acumulati.

MENTINEREA nuanţei albe a dinţilor necesită un efort special: evitarea alimentelor şi băuturilor colorate, o igienă orală impecabilă şi continuarea tratamentului efectuat în cabinet cu un tratament disponibil la domiciliu.Folosirea pastei de dinti potrivite este foarte importanta in mentinerea albului dintilor, precum şi evitarea pe cât posibil a fumatului, care ajută foarte mult la menţinerea unei danturi curate şi sănătoase.

Poti beneficia de un zambet stralucitor daca te programezi la unul din specialistii clinicii noastre!

0728326438 

 

Contact

 

programeaza-te

Pentru a va programa va rugam completati formularul de mai jos sau sa ne sunati la numerele de telefon: 0728 326 438 sau 0722 453 012