Apariția primilor dințișori la bebeluși este importantă, deoarece permite celor mici să se obișnuiască treptat cu gustul alimentelor noi. În plus față de această nouă etapă în dezvoltarea copilului, este important să stabilești prima vizită a copilului la medicul stomatolog. Specialiștii în domeniul sănătății recomandă ca prima vizită să aibă loc înainte de prima aniversare a celui mic. La început, vizitele dentare vor fi, în cea mai mare parte, informative, dar chiar și la această vârstă fragedă, medicul stomatolog te va îndruma către un regim adecvat de îngrijire orală care poate dura o viață.
Medicul stomatolog potrivit
Consultă-te cu medicul de familie pentru a-ți recomanda cel mai apropiat medic stomatolog din zona ta. Desigur, recomandările primite de la prieteni și membrii familiei, pot fi de mare ajutor în selectarea medicului stomatolog potrivit. După ce ți-ai stabilit interviuri la câteva practici pediatrice dentare, poți să o alegi pe care în care tu și cel mic vă veți simți cel mai confortabil. Un pacient informat va avea mai multe șanse să aibă o dantură sănătoasă.
Pregătește-te pentru prima vizită la medicul stomatolog
Programează prima vizită la medicul stomatolog dimineața, când cel mic este odihnit și bine hrănit. Pregătește o listă de întrebări care să te ajute să înțelegi mai bine procesul adecvat de îngrijire orală a copilului. De asemenea, este important să-ți informezi medicul stomatolog cu privire la istoricul medical familial și la lista de medicamente administrate în cazul de față celui mic. În plus, informează-te de planul tarifar al cabinetului stomatologic și de pachetul de servicii medicale de bază pentru medicina dentară asigurat de CNAS.
La ce să te aștepți în timpul primei vizite la medicul stomatolog?
În timpul primei vizite, medicul stomatolog îți va explica pas cu pas procesul de îngrijire dentară, pentru o dantură sănătoasă încă de la o vârstă fragedă. De asemenea, medicul dentist va aborda subiectul suzetei și modul în care nutriția adecvată ajută la menținerea dinților sănătoși. Medicul stomatolog îți va pune la dispoziție un ghid complet pentru un periaj dentar corect, pentru a te ajuta să-l asiști pe cel mic în educația sa dentară. La sfârșitul primei vizite, medicul dentist îți va răspunde la întrebările pregătite în prealabil.
Primul pas în relația medic-pacient este crearea unei legături bazate pe încredere și siguranță încă de la început. Astfel te vei asigura că cel mic va primi o îngrijire orală adecvată pentru o dantură sănătoasă. Stabilirea unui precedent pentru vizitele periodice la medicul stomatolog, îi va ajuta pe copii să se obișnuiască cu o rutină adecvată de îngrijire orală.
Programează-te acum pentru prima vizită la Velvet Dental Clinic și ai grijă de sănătatea dentară a celui mic!