Alignerele sunt o invenție relativ recentă a medicilor din America, cu o istorie mai mică de zece ani. Acestea au apărut la momentul oportun, atunci când lumea a început să pună foarte mult preț pe aspectul estetic, pe înfățișare. Vechile aparate dentare au devenit demodate.

Astăzi, lumea a devenit foarte atentă la imagine. Fiecare persoană dorește să atingă perfecțiunea, iar cavitatea bucală este o armă extrem de puternică și, am putea să adăugăm, autentică. Evoluția aparatelor dentare este una evidentă, crescătoare și într-o dezvoltare continuă. Aparatele despre care spuneam mai sus s-au transformat în aparate dentare interne, din metal, care apoi s-au transformat în plastic, care ulterior a devenit invizibil.

Când a apărut prima dată Aligner, s-a știut că acesta era următorul pas logic în evoluția aparatelor dentare. Este asemenea unei măști invizibile, care acționează cu forță asupra dinților, asigurând în timp o poziționare perfectă, o aliniere de invidiat.

Cum funcționează un aligner?

Procedura de utilizare vine după un proces destul de lung și complicat, în care medicul stomatolog va trebui să parcurgă niște pași bine definiți. Astfel, se va identifica inițial problema și se va lua decizia cu privire la tipul de aparat care poate să fie folosit. Problemele pe care un aligner le poate rezolva sunt cele care necesită o corectare ortodontică. Aici intră atât înghesuirile și spațierile dentare, cât și ocluziile (inverse, deschise și adânci).

Trebuie să țineți cont de o avertizare cu privire la alignere, mai exact, acestea nu este indicat să fie aplicate atunci când lipsesc dinți naturali.

Medicul stomatolog va începe să facă o serie de radiografii și fotografii ale dinților, care urmează să fie utilizate pentru crearea în format 3D a viitorului aligner. Odată realizată această proiecție, se va putea mima modul de derulare al tratamentului, respectiv durata și acțiunea alignerului asupra dinților. După ce s-a stabilit acest aspect esențial, se va trece la producerea fizică a alignerului.

Alignerele sunt atât de apreciate pentru că sunt confortabile, fiind customizate pentru fiecare pacient în parte. De asemenea, o altă caracteristică esențială a alignerelor este transparența. În general, și de altfel aceasta a fost unul dintre motivele apariției alignerului, aceste aparate dentare nu se observă atunci când sunt purtate.

Ce trebuie să știi despre un aligner

În primul rând, pentru a obține o eficacitate maximă a aparatului, acesta trebuie să fie purtat aproximativ 22 de ore pe zi. Apoi, un aligner poate să fie dat jos de pe dantură în momentul în care se ia masa, când se spală dinții sau când se beau lichide.

În funcție de tratamentul pe care îl urmezi, precum și de gravitatea situației, un aligner poate să fie purtat doar șase luni, dar în cazurile mai complicate, durata de purtare poate să ajungă la doi ani, asemenea unui aparat dentar cu brakeți.

În cadrul tratamentului, vizitele la medicul stomatolog ar trebui să se succeadă la intervale de 4 – 6 săptămâni. De asemenea, trebuie să știi că un aligner poate să nu fie necesar unui adolescent. Totuși, în cazul majorității adulților, alignerul este indicat și foarte util, fiind practic invizibil.

Dacă vrei un zâmbet frumos și dinți aliniați, atunci este indicat să apelezi la un tratament cu alignere. Din punct de vedere estetic îți va oferi încrederea necesară și o apariție spectaculoasă în orice loc.

Dr. Georgiana Stanescu – medic specialist ortodontie