PREZENTAT DE DR. ADRIAN NEGRILA – MEDIC ESTETICA SI PROTETICA DENTARA

Pacienta in varsta de 55 ani se prezinta in clinica pentru o consultatie si o igienizare, acuzand miros si gust fetid provenit de de la lucrarile protetice vechi de peste 10 ani.

In urma examenului clinic se constata:

  • gingia inflamata si sangeranda,
  • retractii gingivale generalizate,
  • durere la palparea gingivala in dreptul premolarilor superiori,
  • mobilitatea dintilor centrali inferiori,
  • durere la percutia in ax a incisivului central inferior stang.

In urma examenului radiologic (poza 1) se constata:

  • retractia osului alveolar superior si inferior,
  • pungi parodontale multiple de diferite adancimi,
  • tratamente endodontice incomplet effectuate,
  • implantarea deficitara a premolarilor doi superiori.
  • ablatia tuturor lucrarilor vechi

PLAN TRATAMENT 

  • retratamentul dintilor care prezentau tratament de canal incomplete (poza 2)
  • tratamentul de canal al tuturor dintilor vitali
  • executarea unor lucrari protetice provizorii
  • extractia premolarilor superiori din cauza implantarii slabe
  • reabilitare parodontala prin chiuretaje parodontale in camp deschis si aplicare de Emdogain (poza 3)
  • intregirea arcadei inferioare prin inserarea a trei implanturi (doua pe dreapta si unul pe stanga) (poza 4)
  • refacerea bonturilor si executarea unor punti metalo-ceramice la interval de 1,5 luni de la tratamentul parodontal.

Tratamentele si retratamentele endodontice au fost realizate sub microscop Zeiss de catre Dr. Horia Neaga – medic specialist endodontie al clinicii noastre.

Ideal, orice tratament endodontic ar trebui realizat la microscop pentru a putea obtine rezultate cat mai bune.

Dupa extractia premolarilor superiori – realizata de Dr. Radu Colteanu – medic specialist chirurgie orala si implantologie – s-a asteptat vindecarea locului apoi s-a trecut la reabilitare parodontala prin chiuretaje parodontale in camp deschis si aplicare de Emdogain realizate de Dr.Catalina Blaga – medic specialist parodontologie.(poza 3)

Chiuretajul in camp deschis se realizeaza de catre medicul specialist pentru a curata in profunzime suprafata radiculara si pentru a indeparta tesutul bolnav din jurul acesteia in conditii de vizibilitate buna. Emdogainul a fost aplicat pentru regenerarea parodontala.

 

Implanturile dentare au fost inserate de Dr. Radu Colteanu – medic specialist chirurgie orala si implantologie in doua sedinte diferite sub anestezie locala.

Tipul implantului ales este Alpha Bio si este realizat dintru-un aliaj de titan, aluminiu si vanadiu; un material extrem de rezistent, durabil si extrem de biocompatibil cu organismul uman.

Dupa osteointegrarea implanturilor urmeaza tratamentul protetic care are o durata de aproximativ 14 zile. Lucrarea va fi realizata in laboratorul propriu  de tehnica dentara.